4 aprilie 1944
Sambata,25 martie 1944,eram in Cernauti si ma indreptam spre Liceul comercial de baieti,pentru a da examenul de capacitate (scolile se inchisesera inainte de termen ).Nici nu am ajuns la liceu,ca dintr-o data orasul a fost cuprins de o forfota si panica de nedescris: rusii au rupt frontul si au trecut Nistrul,care curgea pe langa gara,si au intrat in oras,iar militarii romani si germani isi cautau noi pozitii de aparare.Ca o ironie a sortii,era ziua de Buna-Vestire.Am fugit cat am putut de repede la Chestura Politiei,unde lucra un var la care stateam in Cernauti.Am fost inspirat,pentru ca tocmai se pregateau sa plece ultimele camioane ale Politiei si Guvernamantului (provinciile de frontiera Bucovina si Basarabia erau conduse de un Guvernamant,in frunte cu un general,un fel de prefect militar peste cativa prefecti civili ).Am plecat din Cernauti fara sa iau absolut nimic,nici pe varul si nici pe matusa mea.
Am ajuns la Suceava si am fost indrumati spre Prefectura,unde ne-am intalnit si cu unii refugiati din judetele Storojinet,Radauti si Dorohoi si unde functionarii extrem de expeditivi ne-au eliberat < Buletin nominal de evacuare > ,cu repartitie pentru comuna Balacita,jud.Mehedinti.
Dupa multe peripetii,cu ninsori slabe,dar patrunzatoare,intr-un camion cu o prelata batuta de vant,am ajuns in Gara de Nord,unde au coborat toti refugiatii care nu ramasesera pe parcurs.De remarcat ca in toate localitatile mari am fost intampinati de echipe ale Consiliului de Patronaj ( asociatie de binefacere condusa de Maria Antonescu,sotia maresalului Ion Antonescu ),care ne dadeau ceaiuri calde,pachete de mancare si obiecte de imbracaminte la cei ce doreau,iar in localitati ca Falticeni,Ramnicu Sarat,Mizil si in Gara de Nord ni s-a dat si hrana calda,ciorbe si supe gustoase,plus pachete pentru drum.Nu se facea nici un fel de formalitati si nici nu era nici o suparare daca mai voiai o portie.
In Gara de Nord ni s-a spus ca vom pleca spre Pitesti intre 2-4 aprilie.In noaptea de 3 spre 4 aprilie a venit o garnitura de tren germana in care ne-am urcat care cum am putut.Unii refugiati din localitati inca neocupate de rusi aveau bagaje de pana la 60 kg.Trenul a plecat inca pe intuneric,dar ne-am oprit pentru unele manevre la cateva sute de metri,la Bucuresti Marfa,cum se mai numea Triajul.Dupa cateva ore am aflat ca trebuie sa asteptam pana se termina < apararea pasiva > (exercitiu de aparare semnalizat de sirene si clopote ).
Dupa doua-trei ore a aparut un nor de bombardiere de care nu ne-am speriat,stiind ca-i un exercitiu de aparare pasiva.Abia dupa ce au inceput sa bombardeze Gara de Nord si Triajul,ne-am dat seama ca nu-i de gluma,desi unii incercau si acum sa ne linisteasca zicand ca fata de pozitia Garii de Nord,santem intr-un intrand ce nu duce nicaieri,deci nu este nod de cale ferata si,in plus,era un obiectiv civil,nu militar,mai ales ca erau si vagoane pe acoperisul carora era Crucea Rosie.N-a fost sa fie asa,desi era una dintre zilele cu cel mai mare aflux de refugiati.
Nu cunosc sursa ,dar conform Istoriei Romaniei in date bombardamentul anglo-american asupra Bucurestilor s-a soldat cu mii de morti si raniti.
A doua zi am auzit ca in acel bombardament a murit si Vasilache din faimosul cuplu comic Stroie si Vasilache.Am mai stat in Triaj cateva zile,pentru ca eram blocati de sinele si vagoanele bombardate,inclusiv din garnitura noastra,dar nici nu ne puteam indeparta de vagon,nestiind cand si unde vom fi mutati.Am plecat apoi si am coborat in gara Strehaia.Ne-am suit intr-un autobuz de tip vechi,cu usi pe ambele parti si cu semnalizatoare mecanice ce se ridicau si se coborau cam in dreptul oglinzilor retrovizoare de azi.Pe drum, un barbat in costum national ne-a intrebat daca dintre cei refugiati este cineva care doreste sa mearga cu el mai departe de Balacita,iar a doua zi sa ne insoteasca pana la Craiova,cu trenul,spre a cauta un servici.De la sofer am aflat ca era Petrache Lupu si ca vrea sa mergem cu el la Maglavit (Magazin istoric nr.2/1995).Ne-am oferit trei persoane.A doua zi.dis-de-dimineata,ne-am dus cu o caruta pana la o gara ,Motatei,de unde am luat trenul pana la Craiova.Aici s-a produs o minune.Am aflat ce pe str.Fratii Buzesti s-a mutat din Cernauti o fabrica de biscuiti si rahat,Fratii Climescu,unde m-am si angajat.la inceput de proba,dupa care definitiv,cu dispensa de varsta.Am muncit acolo pana la nationalizarea din 11 iunie 1948.Sursa:
Ecouri MIRCEA SAVA
Magazin istoric nr.9 -2012
