Republica Autonoma Monahala a Muntelui Athos

Muntele Sfant

Anul acesta se implinesc 100 de ani de la infiintarea Republicii Autonome Monahale a Muntelui Athos.

Peninsula athonita,cu aria de 360 kmp,unde isi au locul 20 de manastiri,16 schituri si 721 de chilii,in care traiesc la ora actuala mai mult de 1800 de calugari,a atras sustinerea morala si materiala a imparatilor bizantini si apoi a tarilor ortodoxe,pana in prezent.
In timpul acestei perioade ce se intinde peste mai mult de o mie de ani,Athosul a beneficiat de un statut legal special,a carui existenta continua.
In 1913 insa,la sfarsitul primului razboi balcanic,in care liga Balcanica - Serbia,Grecia,Bulgaria si Muntenegru - a eliminat Imperiul Otoman din Europa,peninsula era dorita de greci; celelalte tari ortodoxe,intre care si Romania,au impus ca acest teritoriu sa ramana neinglobat in vreun stat. Tratatul de pace de la Londra s-a finalizat,intre altele,si cu infiintarea Republicii Autonome Monahale a Muntelui Athos.
Intre protectorii acestei prime republici monahale din Europa au fost desemnati monarhii principalelor doua state ortodoxe din regiune,neimplicate in razboi,respectiv Regatul Romaniei si Imperiul Rus,regele Carol 1 fiind astfel garantul Statului Monastic Ortodox.
Inceputurile vietii monahale la Athos sunt extrem de vechi,inca din zorii crestinismului.Traditia spune ca MAICA DOMNULUI insotita de Sf.Apostol si Evanghelist Ioan,a plecat spre Cipru ca sa-l vada pe Lazar cel inviat din morti a patra zi,de catre Mantuitor,care fusese hirotonit episcop.
In drum a ajuns la Athos,unde erau cele mai multe temple pagane.Cand s-a apropiat corabia de tarm,toti idolii din munte,in frunte cu Apolon,cel din varful Athonului,au cazut in mare,sfarmandu-se in mii de bucati.
Maica Domnului a adus cuvantul Evangheliei in aceste locuri,iar la plecare le-a spus grecilor ca Fiul Ei ii incredintase acest munte pentru a trimite aici barbati din toata lumea,ca sa vietuiasca in rugaciune, dupa chipul ingerilor.
Organizarea vietii monahale s-a facut de catre Sf.Athanasie din trapenzut,care in anul 963 zideste Marea Lavra si stabileste regulile de vietuire pentru cei care doreau sa intre in comunitatea athonita.Organizarea monahala a Sf.Atanasie se baza pe; impunerea stilului chinovial,oprirea calugarilor de a poseda averi personale,interzicerea deosebirii dintre calugarii greci si cei apartinand altor popoare,supunerea tuturor unui protos,cu drepturi superioare fata de cele ale staretilor,oprirea intrarii pe teritoriul Athosului a femeilor,organizarea comunitatii monahale in mod independent fata de orice autoritate.
Aceste hotarari au fost legalizate in anul 970,cand imparatul Ioan 1 Tzmiskes aproba un Tipikon-Statut care urma sa aiba valabilitate pe intreg teritoriul Muntelui Athos.Actul a fost semnat de Sf. Atanasie alaturi de ceilalti 54 de conducatori ai asezamintelor monahale athonite existente la acea vreme.
.....................
Astazi,ca organe de conducere,intalnim chinotita si epistatii. Chinotita este organismul central de conducere al Sfantului Munte si cuprinde 20 de monahi,cate unul de la fiecaremanastire.Chinotita este un consiliu care il ajuta pe protos in conducerea obstei.
Epistasia este consiliul executiv al Chinotitei si ciprinde patru membri numiti epistatai.
Acestia raman la conducere timp de un an si sunt urmati de alti patru epistatai si tot asa in fiecare an,pana cand reprezentantului fiecarei manastiri i-a venit randul la slujire.Aceasta inseamna ca,in scopuri administrative,cele 20 de manastiri au fost impartite in cinci grupuri de cate patru si ca fiecare dintre aceste grupuri isi exercita indatoririle executive timp de un an,la fiecare cinci ani.
Capitala este orasul CAREIA ,unde isi are resedinta guvernatorul civil. Pe langa organismul central de conducere care este format din monahi,exista si un guvernator civil care este numit de catre Ministerul elen al Afacerilor Externe si care vegheaza ca sa nu existe nici o violare a Cartei Constitutionale a Sfantului Munte si ca sa fie pastrate ordinea si siguranta publica.

Suleiman I Magnificul 1494-1566

Data exacta a nasterii lui Suleiman I ( ulterior supranumit "Magnificul" ) nu este clara,dar se crede ca s-ar fi nascut candva intre aprilie 1494 si noiembrie 1495.Singurul fiu supravietuitor al lui Selim cel Groaznic,Suleiman a fost mai intai guvernator al provinciei Kaffa,din Crimeea,inainte de ai urma tatalui sau,ca al zecelea sultan al Imperiului Otoman,in octombrie 1520.A mostenit o forta militara extrem de eficienta-incluzand probabil cea mai puternica artilerie mobila din lume,la vremea aceea.


Armata lui Suleiman

Cheia succesului militar al lui Suleiman a constat in dimensiunile si calitatea armatei sale.Initial,otomanii se bazau pe hoarde calare,dar sub domnia lui Suleiman,armata otomana a devenit cea mai mare si mai puternica forta militara din Europa si Asia.Forta centrala o reprezentau ienicerii,un corp de luptatori recrutati din randul tinerilor robi crestini.Ei au devenit infanteristi de temut,fiind animati de un devotament fanatic fata de sultan.Erau sustinuti de asabi-alti infanteristi-si de un corp puternic de cavalerie de elita,spahii,echivalentul cavalerilor din Europa se Vest.Ca si ienicerii,spahii erau sustinuti de hoarde intregi de alti cavaleristi.Venea apoi artileria otomana,instalata pe care,inarmata cu tunuri masive,manevrate de tunari special antrenati.Un tir de o asemenea forta,sustinut de o armata de profesionisti atat de mare,ii oferea lui Suleiman instrumentele necesare pentru a infrange orice dusman cu care decidea sa lupte.

suleimam I

Suleiman Legiuitorul

Suleiman nu era doar un strateg militar innascut,ci avea si un talent real pentru organizare politica si culturala.El a modificat legi din domeniul educatiei,impozitelor si codului penal.Sursa de baza a legislatiei imperiului era Sharia care,ca lege divina a islamului,nu putea fi modificata nici macar de sultan.Dar Suleiman a  gasit o cale de a ocoli acest obstacol lucrand cu o anumita parte a legii,numita Kanuns sau Legea Canonica,pe care sultanul o putea adapta asa cum considera de cuviinta.Si-a pus expertii sa adune toate deciziile formulate de predecesorii lui,sa inlature legile duplicat si sa reconcilieze judecatile conflictuale.Apoi,pe baza acestor eforturi,a promulgat un cod de legi unic pentru Imperiul Otoman,care ramanea fidel spiritului legilor de baza ale Islamului.Realizarea lui a fost atat de extraordinara,incat in imperiul sau era numit Suleiman Legiuitorul.

Planuri Marete

Departe de a se multumi cu niste simple victorii militare,Suleiman a cautat sa transforme Istanbulul in centrul civilizatiei islamice.A inceput astfel mai multe proiecte de constructie fara precedent: poduri,moschei si palate.A angajat un arhitect pe nume Mimar Sinan,considerat de foarte multi unul dintre cei mai geniali din istorie.Moscheile concepute de acesta se numara printre cele mai marete triumfuri arhitecturale ale Islamului,caci Suleiman a restaurat si Domul Stancii din Ierusalim,precum si zidurile orasului ( la ora actuala,cele ale orasului vechi ).A renovat Kaaba din Mecca si a construit un complex religios in Damasc.Suleiman a fost preocupat si de reformele in domeniul educatiei.A avut grija ca scolile de pe langa moschei,finantate de fundatii religioase,sa asigure educatia gratuita a baietilor musulmani.A marit numarul de scoli primare,in care copii deprindeau nu doar scrisul si cititul,ci si principiile Islamului.A deschis noi colegii pentru cei care doreau sa isi aprofundeze studiile in diverse domenii,cum ar fi metafizica,filosofie,geometrie,astronomie si astrologie.Domnia lui Suleiman a fost "epoca de aur" a imperiului Otoman,reprezentand o culme a gloriei armatei otomane,dar si a realizarilor culturale si sociale ale turcilor otomani.

Hurrem Sultan

Suleiman s-a indragostit nebuneste de Hurrem,o tanara sclava din haremul lui fiica unui preot ortodox din Ucraina.Diplomatii occidentali o numeau Roxolona.Dragostea celor doi a inflorit,iar Hurrem a fost o adevarata muza pentru numeroase tablouri,opere muzicale si romane.La inceputul anilor 1530,a devenit sotia legitima a sultanului,iar legendara lor poveste de iubire a durat pana la moartea ei,in 1558.


sursa:
National Geografic Romania   Carte de Istorie vol II  Marcus Cowper

40 DE MILIOANE DE CHINEZI MORTI DE FOAME 1958-1961

Aproape 40 de milioane de chinezi morti de foame:

Ziaristul Yang Jisheng a publicat cartea Memoriale,dupa 20 de ani de anchete,primul document istoric complet asupra celei mai mari foamete din istorie,provocata de regimul comunist intre 1958 si 1961 in China,scrie AFP.

Aceasta carte este un memorial pentru tatal meu,mort de foame in 1959 un memorial pentru cei 36 de milioane de chinezi victime ale foametei,un memorial pentru sistemul vinovat de dezastru,scrie autorul,in prefata lucrarii publicate in franceza la Seuil.Aceasta analiza despre ravagiile provocate de marele salt inainte,lansat de Mao Zedong la finele anilor 1950,a fost publicata in 2008 in Hong Kong,dar nu a aparut niciodata in China.O versiune in limba engleza este programata pentru luna octombrie.

Nascut in 1940,Yang Jisheng a fost in intreaga sa cariera ziarist la agentia oficiala China Noua,Era redactor sef adjunct la Yanhuang Chunqiu ( analele chinezesti ).Rod a 20 de ani de cercetari pe teren si bazata pe mii de pagini de surse locale si numeroase marturii,Memoriale povesteste nebunia acestei colectivizari in mars rapid.Intreaga societate rurala a fost atunci distrusa.Pentru a hrani orasele,au fost infometati taranii.Zelul cadrelor locale ale partidului se amesteca cu teroarea pe care o inspira ierarhia,povesteste autorul.Informatii false ( exagerari ale recoltelor,ascunderea numarului de morti ) sunt transmise si dau astfel nastere la ordine lipsite de sens.Nimeni nu indrazneste sa-l previna pe Mao de tragedie,pentru a nu fi declarat contrarevolutionar. 

 La finele anilor 1958,peisajul este oribil: sate intregi sant rase de pe harta de foamete,cazurile de canibalism se multiplica,supravietuitorii devin nebuni.La mortii de foamete se adauga violentele,sinuciderile,abandonarea a mii de copii.Zeci de milioane de fiinte umane < au disparut asa,fara nici un zgomot,fara un suspin,in indiferenta sau prostie >,scrie Yang Jisheng,care isi aminteste ca,la acea epoca,nici macar nu a conceput ideea de a reprosa moartea tatalui sau guvernului comunist.

Sursa:
Revista LUMEA nr 10,/ 2012 rubrica meridiane.

 

Bombardamentul anglo-american asupra Bucurestilor

4 aprilie 1944

Sambata,25 martie 1944,eram in Cernauti si ma indreptam spre Liceul comercial de baieti,pentru a da examenul de capacitate (scolile se inchisesera inainte de termen ).Nici nu am ajuns la liceu,ca dintr-o data orasul a fost cuprins de o forfota si panica de nedescris: rusii au rupt frontul si au trecut Nistrul,care curgea pe langa gara,si au intrat in oras,iar militarii romani si germani isi cautau noi pozitii de aparare.Ca o ironie a sortii,era ziua de Buna-Vestire.Am fugit cat am putut de repede la Chestura Politiei,unde lucra un var la care stateam in Cernauti.Am fost inspirat,pentru ca tocmai se pregateau sa plece ultimele camioane ale Politiei si Guvernamantului (provinciile de frontiera Bucovina si Basarabia erau conduse de un Guvernamant,in frunte cu un general,un fel de prefect militar peste cativa prefecti civili ).Am plecat din Cernauti fara sa iau absolut nimic,nici pe varul si nici pe matusa mea.

Am ajuns la Suceava si am fost indrumati spre Prefectura,unde ne-am intalnit si cu unii refugiati din judetele Storojinet,Radauti si Dorohoi si unde functionarii extrem de expeditivi ne-au eliberat < Buletin nominal de evacuare > ,cu repartitie pentru comuna Balacita,jud.Mehedinti.

Dupa multe peripetii,cu ninsori slabe,dar patrunzatoare,intr-un camion cu o prelata batuta de vant,am ajuns in Gara de Nord,unde au coborat toti refugiatii care nu ramasesera pe parcurs.De remarcat ca in toate localitatile mari am fost intampinati de echipe ale Consiliului de Patronaj ( asociatie de binefacere condusa de Maria Antonescu,sotia maresalului Ion Antonescu ),care ne dadeau ceaiuri calde,pachete de mancare si obiecte de imbracaminte la cei ce doreau,iar in localitati ca Falticeni,Ramnicu Sarat,Mizil si in Gara de Nord ni s-a dat si hrana calda,ciorbe si supe gustoase,plus pachete pentru drum.Nu se facea nici un fel de formalitati si nici nu era nici o suparare daca mai voiai o portie.

In Gara de Nord ni s-a spus ca vom pleca spre Pitesti intre 2-4 aprilie.In noaptea de 3 spre 4 aprilie a venit o garnitura de tren germana in care ne-am urcat care cum am putut.Unii refugiati din localitati inca neocupate de rusi aveau bagaje de pana la 60 kg.Trenul a plecat inca pe intuneric,dar ne-am oprit pentru unele manevre la cateva sute de metri,la Bucuresti Marfa,cum se mai numea Triajul.Dupa cateva ore am aflat ca trebuie sa asteptam pana se termina < apararea pasiva > (exercitiu de aparare semnalizat de sirene si clopote ).

Dupa doua-trei ore a aparut un nor de bombardiere de care nu  ne-am speriat,stiind ca-i un exercitiu de aparare pasiva.Abia dupa ce au inceput sa bombardeze Gara de Nord si Triajul,ne-am dat seama ca nu-i de gluma,desi unii incercau si acum sa ne linisteasca zicand ca fata de pozitia Garii de Nord,santem intr-un intrand ce nu duce nicaieri,deci nu este nod de cale ferata si,in plus,era un obiectiv civil,nu militar,mai ales ca erau si vagoane pe acoperisul carora era Crucea Rosie.N-a fost sa fie asa,desi era una dintre zilele cu cel mai mare aflux de refugiati.

Nu cunosc sursa ,dar conform Istoriei Romaniei in date bombardamentul anglo-american asupra Bucurestilor s-a soldat cu mii de morti si raniti. 

A doua zi am auzit ca in acel bombardament a murit si Vasilache din faimosul cuplu comic Stroie si Vasilache.Am mai stat in Triaj cateva zile,pentru ca eram blocati de sinele si vagoanele bombardate,inclusiv din garnitura noastra,dar nici nu ne puteam indeparta de vagon,nestiind cand si unde vom fi mutati.Am plecat apoi si am coborat in gara Strehaia.Ne-am suit intr-un autobuz de tip vechi,cu usi pe ambele parti si cu semnalizatoare mecanice ce se ridicau si se coborau cam in dreptul oglinzilor retrovizoare de azi.Pe drum, un barbat in costum national ne-a intrebat daca dintre cei refugiati este cineva care doreste sa mearga cu el mai departe de Balacita,iar a doua zi sa ne insoteasca pana la Craiova,cu trenul,spre a cauta un servici.De la sofer am aflat ca era Petrache Lupu si ca vrea sa mergem cu el la Maglavit (Magazin istoric nr.2/1995).Ne-am oferit trei persoane.A doua zi.dis-de-dimineata,ne-am dus cu o caruta pana la o gara ,Motatei,de unde am luat trenul pana la Craiova.Aici s-a produs o minune.Am aflat ce pe str.Fratii Buzesti s-a mutat din Cernauti o fabrica de biscuiti si rahat,Fratii Climescu,unde m-am si angajat.la inceput de proba,dupa care definitiv,cu dispensa de varsta.Am muncit acolo pana la nationalizarea din 11 iunie 1948.

Sursa:
Ecouri MIRCEA SAVA
Magazin istoric nr.9 -2012